RAPORT DESPRE O EXECUTARE SILITÃ
De Irimia Bălescu
Puțin timp înainte de declanșarea falimentului primei bănci municipale din Fluviata, ce avea să se lase cu arestări masive, începând cu Mogulul din Centrală, Domnul Alex, directorul sucursalei, îmi ordonă să declanșez executarea silită împotriva unui ticălos de debitor, prin urmărirea a douăzeci de tractoare, nou-nouțe, păstrate, ca prin minune, în vaselină undeva pe buza ținutului Fluviata unde, se pare, iar argumentele sunt îndestulătoare, marele fluviu subteran ce străbate câmpul în diagonală, înțeapă, este adevărat, numai printr-un firișor de apă în formă de pișatul boului, Dunărea, fix la jgheabul carierei de marmură, cu o denumire crăpăcioasă: Spărtura Grecilor.
Încărcat cu toată logistica necesară unei asemenea operațiuni, mai ales prin participarea interesată a maestrului Grifo Grifonici, evaluator angajat al băncii, singurul de altfel în măsură să mă strecoare prin “gaura de vierme”, cum îi plăcea să spună, din ținutul ascuns al Fluviatei, spre restul pământului, am tocmit zece tractoriști disponibilizați din, Malul Surpat, o localitate aparținătoare Fluviatei. .
Totul ar fi decurs, se poate spune, aproape normal dacă nu ar fi intervenit Iona Aluipazvante cu rugămintea de a face un ocol prin București, pe la Muzeul Antipa pentru a dona tigva de cal pe care Pazvante, tatăl adoptiv, în ciuda protestelor fetei, continua să o țină, de câțiva zeci de ani, în lădița de sub pat. Nu este exclus ca această acțiune iresponsabilă să fi fost sugerată de către Generalul Kamarenko pe când își bea “spirtul” la Hanul Roșu, într-una din după amiezile sale de duminică, însoțit, cum era și firesc, de bătrânul trompetist Laur, chinuind, undeva într-un colț, la o masă, aceleași frânturi de gazz, de te lua cu vărsături, până când generalul cădea lat, iar baragladina o da pe o lăutărească curată, fără “paraziți”, dar nu înainte ca omul să puncteze, în ,,ordinea’’ deschisă la Centrul de cercetări: “ Domnule, sunt încredințat că această relicvă a unui timp revolut (evident că se refera la căpățâna de cal cu dinții încă verzi de mustul ierbii și care prezenta în frunte o spărtură cât să bagi o gulie, semn că animalul fusese omorât cu barosul de lepădăturile vechiului regim), este necesar să stea într-un muzeu politic, alături de alte obiecte cu aceeași semnificație pe care timpul ...” “Spune – mi, te rog, ce înseamnă revolut?!” “Știu și eu, probabil Generalul se referă la vreo revoluție cu curu’n sus’’, am răspuns Ionei, după care fata a așezat hârca de cal în ataș-ul Ij-ului, peste care s-a aruncat cu splendoarea pulpelor bronzate răscrăcănate, căzând cu capul pe spate peste speteaza maro a canapelei din mușama pătată de ulei, parcă în așteptarea unei străpungeri. Grifo Grifonici, total absent la detalii, curăță bujiile, ambală motorul, și pe același drum al Paraliticilor, razant Gării Părăsite, am țâșnit pe pietrișul încins printre cârdurile de gâște bălăcindu-se în zmârcurile din Izvorul Tămăduirii, lăsându-l pe Pazvante în drum ca pe proști, trântind șapca de pământ și înjurându-ne de grijanie.
Este evident că acceptarea Ionei într-o asemenea acțiune era efectul, nu a unei bâlbâieli amoroase, ci a unor împrejurări mult mai profunde (dacă e să apelez la bolboroselile domnului General Kamarenko, ar trebui să anihilez orice cosiderațiuni de natură sentimentală) ce aveau să-mi surpe, evident, cariera de executor bancar; meserie bănoasă, cu impact social, și fără drept de tăgadă, aducătoare de ciubuc. Și n-am să fac un secret din faptul că am traficat influența pe lângă sângerosul procuror Merode pentru a salva dintr-o încurcătură greu de conceput pe bunul meu amic, Opticianul. Dedulcit la băuturi tari și fine, fusese făcut țăndări de către niște haimanale la Hanul lui Pazvante, încât a nimerit și a adormit buștean în Aro-ul unei societăți de asigurări aflat în parcarea din spatele localului. Dimineața, când să pornească motorul, mahmur, șoferul a murit de inimă auzind, în spate, sforăiturile cu tentă spre grohăit și văzând pe Iona hangița, care abandonase în local câțiva clienți încinși, călare pe trupul rotofei cu gura înfiptă în buzele cărnoase abia dibuite în desișul bărbii roșcate a blândului Optician, pentru resuscitare. Opticianul se căptușise cu dosar penal pentru atingerea bunelor moravuri, tentativă de furt calificat și omor prin imprudență, situație din care l-am scos basma curată, pe cale medicală, urmând să intru eu la bulău pentru manopera de om descreierat, pe lângă autorități. Dosarul meu se afla pe rol tocmai în momentul în care între mine și Iona se înăsprise mustul clocotitor al dragostei. Printre gângureli îmi reproșa, pe bună dreptate, că facerea de bine este ceva în legătură cu propria mama, ceea ce mă dădu gata.
La Muzeul Antipa, cu toate că aveam recomandarea Generalului Kamarenko, iar expunerea de motive din partea Ionei ar fi îndoit și inima unui rinocer, custodele , un tip făcut parcă numai din vertebre în care avea înfiptă o gămălie de cap, scuipat sub nas cu o mustață tip muscă, duse degetul la tâmplă și-l răsuci în semn de “ aveți sisi ? ”. Atunci Iona apucă tigva de cioc, precum Samson falca de măgar, își luă avânt de-am crezut că-i face arătării din fața noastră, capul afiș, dar, inspirată totuși, izbi plină de draci căpățâna armăsarului de mozaicul treptelor clădirii. Din oasele sfărmate țâșniră, zornăind, un pumn de cocoșei de aur și napoleoni ce opriseră, în gâtlejul Ionei, ocările la adresa muzeografului. Evident că am rămas țepeni de uimire, dar Grifo, cu dibăcie, ciuguli auretul; am încălecat Ij-ul și am tăiat-o, intrând pe interzis, pe una din mățăraia străzilor bucureștene.
*
Luând drumul întins spre Spărtura Grecilor, am ajuns la malul Dunării, în dreptul bacului ce urma să ne treacă fluviul. Ne frecam palmele la gândul că suntem deacum niște oameni făcuți, cu atâta pricopseală căzută pe capul nostru.
Pentru ca apa tulbure curgând molcom în vârtejuri, țipătul gâtuit al pescărușilor și vreo cinci cerșetori spânzurați pe niște dragline abandonate, să nu ne întristeze peste măsură, am intrat în bodega de pe malul apei și am comandat câte o cafea, vodcă și suc de roșii, în așteptarea celor zece tractoriști. Soarele cădea într-o rână, iar razele aruncau în paharele cu băutură reflexe multicolore de pe oglinda apei linsă de pânzele groase de petrol. Cum era și firesc, după a doua sută de vodcă, lui Grifo Grifonici i se descleștă gura și-i sări țandăra negăsind explicația cum de Pazvante a putut să-i ascundă secretul auretului, tocmai lui care fusese târât prin toate pustiurile și smârcurile Fluviatei în căutarea comorii turcului, vicleșug pe care Pustnicul îl orândui cu atâta dibăcie încât dădu peste cap, inclusiv supozițiile d-nului Kamarenko, darămite credulitatea celui care se autointitulase, desigur la sugestia Generalului, Stăpânul Þintului Dincolo de Coordonate. Cu alte cuvinte, îl dusese cu preșul . - Adică, ce-i chestia asta cu regele, coordonatele și dusul ăsta de nas... domn Grifonici!?, am zis în necunoștință de cauză.
- Păi nu vezi că-i la modă, zise, țâfnoasă, Iona. Uită-te ce hal de țară : condusă de un președinte beteag de dialectică; de-un rege care ne-a tras-o-n nas pe vremea când era lupu’–cățea, și-acum vrea retrocedarea acareturilor; alt rege care îndoaie căldări din aur și de un împărat al baragladinilor ce înfășoară pe după degete palate cu turnulețe de parcă ogoarele sunt peșteri pline de stalagmite.... Dacă se întâmplă ca ținutul incert, lunecos al Fluviatei să-și extindă confuzia asupra regatului nefericiților ăstora, atunci nu trebuie să ne gândim, de pe acum, la o formă de guvernare !? A ști sau a nu ști cum să te strecori, în aceste condiții, printr-o “gaură de vierme”, este o joacă de copii orfani ?!
In cazul acesta nici măcar Dom’ Kamarenko nu m-ar fi putut convinge dacă dincolo de buza ținutului este spațiul fictiv sau începutul realității. Cert este că singura cale de acces era linia ferată.Ultimul tren care a circulat a fost acela din care a dispărut fratele negrului Jimy, și de aceea, în afara păcănitului roților, se mai auzea o trompetă cum îngână o sfâșâietoare melodie de dragoste,”La famme de mon ami” dacă e să dăm crezare spuselor lui Pazvante Pustnicul.
- Stai, stai putin, ce dracu spui acolo pe nerăsuflate, zise Grifo Grifonici. Hai mai bine să împărțim „cocoșeii” și fiecare să-și vadă de necazul său.
Birtul fusese inundat de o șleahtă de pescari lipoveni care târau după ei, ar fi zis Generalul Kamarenko, întunecimea apelor scormonite de uneltele lor primitive, făcând să sară de pe salopetele împuțite confetiile solzilor aurii de crap, argintul coclit al știucii, iar din ochii vii și albaștri înșurubați sub sprâncenele galbene, icnetul poftei de vodcă. Unul dintre ei, un fel de staroste, spătos, cu obrajii pârliți și scrumul de țigară fulguind în barba năclăită de bale de somn, se proțăpi în mijlocul localului și ordonă, printr-un gest de mujic-impărat, probabil ritualic, ca toată ceata însetată să se așeze la mesele de fier forjat . “Vudca, e biomate !” Apoi începu să plângă și să bălmăjească într-o rusă stricată despre o apă învolburată care-i înghițise băiatul de doisprezece ani, moment în care de pe terasa bodegii se auziră râsete și măscări de toate felurile, iar cei zece tractoriști pătrunseră în local la fel de însetați precum lipovenii. De cum intrară, starostele, aproape hohotind, se repezi la unul dintre clienți și-l îmbrățișă de-i trozni ăluia șira spinării, apoi îl pupă pe frunte de trei ori și-l invită să bea spre pomenirea sufletului nevinovat al copilașului său. “ Se rupe în figuri, dom’ executor, îmi zise, la ureche, unul dintre oamenii mei. Sunt braconieri înrăiți și ori de câte ori le este confiscată prada fac precum toți dracii, mai ales în prezența străinilor, inventând mereu și mereu aceeași moarte a copilului în speranța că vor primi de-a moaca ceva de băut. Lucrează mână în mână cu barmanul; îi știu de pe vremea răposatului când lucram pe-aici, pe excavator, la desecări. Dă-i în p. mă-sii de nenorociți și hai să ne facem treaba cu belelele alea de tractoare!” La auzul acestui prohod, Grifo Grifonici duse mâna în buzunarul trenciului, pipăi basmaua plină de galbeni și până să plătesc cosumația era deja călare pe motocicletă, cocoțat tocmai pe pontonul bac-ului. Spre ieșire, cu grupul de tractoriști târâș după mine, mormăind nemulțumiți că băuseră, pe cheltuiala mea, doar două sute de vermut taman când se încinsese treaba, starostele lipovean pipăi, pofticios și dezamăgit de situație, fundul bombat al Ionei, care-i întoarse, cu sete, un dos de palmă de-i sări scrumul din barba roșcată, nemaivorbind de lumânările nărilor la fel de galbene precum sprâncenele.
*

Noaptea căzu pe neașteptate. Era cald și țânțărimea ne zăpăcise. O lună mare, urduroasă, se holba în luciul apei și împrăștia peste noi o clăbuceală de aur. Ne îndesasem, cu îngăduința căpitanului, într-un colț al pontonului în așteptarea dimineții, când Bac-ul urma să-și reia programul de traversare. Pe malul fluviului sosiră între timp patru DAC-uri pline cu măgari pentru export în îndepărtata Italie, și pe care starostele lipovenilor, făcut mangă, cu palmele pâlnie îi agita strigând din rărunchi « Jos guvernu’ ! », lucru care făcu să înceapă un halimai și o behăială totală. Concertul dură toată noaptae, până când bravul mujic pică lat, iar bietele animale, spre dimineață, când și noi fuseserăm doborâți de oboseală, putură să ațipească de-a-n-picioarelea. ‘’ Domn’e să scap din pustiurile Orientale ca să mă prăpădiesc aici din cauza spurcăciunilor astea… !,, zise Grifo Grifonici frecându-și cârca de o corlată de protecție, trăgând cu ochiul la Iona, înțepenită în atașul Ij-ului, roșie de înțepături ca de vărsat. Ne-am sculat ; ne-am răcorit obrajii cu apă dintr-o găleată ; ne-am frecat un ness, iar după încărcarea camioanelor cu măgari și cu câțiva rumâni pământii cu ochii cârpiți de somn, sugând abătuți din țigările umezite, Bac-ul scoase un șuierat răgușit și porni spre malul opus clipocind prin unde ca un bivol mătăhălos, gâtuit de soarele roșu lățit peste apă.

*

Am ajuns în Spărtura Grecilor, printre dealurile maronii, în jurul prânzului. Însoțiți de Șeful de post, de o lioată de țărani bătrâni bâțâind pe lângă noi și amenințându-ne cu toiagele, ne-am deplasat la saivanele unde erau adăpostite gajurile, intrate în proprietatea obștei ca fiind abandonate de către debitor. Tractoriștii au scos levierele (fapt care-i făcu pe țărani să bată în retragere), după ce mai înainte înfulecaseră câte ceva din traistă, și s-au apucat de pregătit tractoarele pentru drum : roți umflate, rezervoare umplute, direcțiile asigurate. Fiind numai zece rutieriști, a trebuit să transportăm celelalte zece tractoare agățându-le, fără roțile din față, de cârca celorlalte, de arătau prin pulberea drumului ca niște dihănii care se împreună, încât Grifo Grifonici, încântat peste măsură, le fotografie pentru albumul său cu fenomene ciudate.
Ne târam. Iona încălecase Ij-ul și-l ținea strâns în brațe pe Grifo Grifonici. Circulam cu viteză în ritmul fierătaniilor, dând roată coloanei ascunsă în pliurile trâmbelor de praf ridicate până la cere de parcă ne pregăteam să trecem printr-o ambuscadă. Am traversat apoi fluviul în sens invers, fără incidente, cu același Bac mătăhălos și am luat scurt direcția Fluviata mărșăluind pe drumuri lăturalnice, la adăpost de ochiul vigilent al agentului de circulație.
- Domnu’ Grifonici, ce, doamne iartă-mă, căutăm noi prin pustiurile astea ?! am zis.
- Ei, băiete, ce știi dumneata despre pustiuri…
Ne-am oprit, tăbărâți de foame, adânciți pe drumul desfundat dintr-un lan de porumb. Era spre sfârșitul lui august. Căzuse seara, iar tractoriștii au tras utilajele în formă de semicerc. Porumbul era în vână. Doi inși au aprins focul cu niște rădăcini de salcâm, găsite prin preajmă. Preț de o oră, o pălălaie de foc se încinse în mijlocul taberei, făcând să străfulgere, printre frunze, jupuiți de cămașă, știuleții cu boabele mari și lăptoase, care rânjeau înfipți în tulpini. Mai apoi flăcările se prăbușiră într-un jar aproape albastru peste care au fust aruncați știuleții, câteva fleici de piept de porc și un snop gros de cârnați cabanos. Þăranii, cu palmele mari, lățite de volan și de sapă, învârteau știuleții în spuză, scuipând, uneori, pe câte o fărâmă de jar ce se agăța de buricele degetelor crăpate. Greierii tăiau miezul întunericului, iar o păstoasă vrajă ne acoperi, cocârjați asupra vetrei. Mușcam grăunțele maronii și zemoase, scrâșnind între dinți grunjurile de cenușă. Eram călare pe situție : aveam tractoarele în mână , echipa sub control, iar Iona mă înfierbânta, fâțâindu-se printre noi cu sânii slobozi, bumboși, sub maieul înflorat.
- Trebuie să o ținem tot spre sud-est, zise Grifo Grifonici, tânjind după privirile fetei.
- Eu zic să așteptăm până spre dimineață, să nu ne rătăcim, am mormăit.
Tractoriștii protestară. Trebuiau să ajungă acasă să hrănească animalele; să liniștească nevestele îngrijorate și nepoții aflați în vacanță. Cel care lucrase la desecări, din capul coloanei, propuse să ținem drumul pe lângă ce mai rămăsese din canalul de irigații, plin de bălării și colcăind de șopârle, până întâlnim calea ferată ce duce spre Fluviata. Am săltat tabăra ; oamenii s-au aruncat în cabine; și am pornit, duduind, golind noaptea de întuneric cu farurile aprise în raza cărora iepurii se scămoșau, iar gâzele multicolore viscoleau văzduhul.
Am ajuns la Gara Părăsită în puterea nopții, în momentul în care ciurda de bețivani bătrâni de la Hanul Roșu înghițeau ultimile pahare, iar pârâiala tractoarelor trezi în ei groaza unei armate de ocupație. Nimic mai aiurea pentru Pazvante Pustnicul care, cu mintea rătăcită, ieși din han și alergă spre coloana înfierbântată, agățându-se de unul din tractoare de unde zbură, la un viraj, în gardul de sârmă ghimpată, unde l-am găsit plin de sânge și bălmăjind : ,,Ce mi-ați făcut nenorociților ?! Vă bateți joc de un om bătrân, și-i băgați frica în oase cu trucurile voastre tâmpite! ‘’ El uitase cu totul că fusese jefuit de comoara din căpățâna de cal, și confundă coloana de tractoare cu trenul pe care - l aștepta din pustiuri, încă din vremea de când devenise locatar stabil al Gării Părăsite ; o nălucă ce nu se lăsa să prindă cel mai firav contur ; chestiune pentru care am dat cu subsemnatul la postul de poliție din Fluviata, până dimineața, de ne-a venit acru.